Tuesday, March 19, 2013

Flight

Nu stiu de ce dar am o slabiciune pentru orice document sau film care prezint un accident aviatic, cu toate acestea nu-mi este frica sa ma urc intr-un avion, din contra, traiesc la maxim fiecare calatorie si ma bucur de fiecare calatorie in parte.

Am fost foarte fericita cand am vazut prima data trailer-ul de la "Flight", mi s-a parut foarte interesant si abia asteptam sa-l urmaresc. Asteptarile nu mi-au fost inselate, acest film m-a tinut treaza si in priza intr-o seara cand abia asteptam sa ma intind in pat si sa merg in imparatia lui Mos Ene.

De ce mi-a placut? Pentru ca Denzel Wasghinton are o interpretare magistrala, pentru ca prezinta cum poti sa decazi intr-o secunda, cum dintr-un erou national ajungi sa fii detestat si urat de o natiune, pentru ca imi arata ca si un om inteligent si de succes, care aparent nu are niciun fel de problema, se lupta sa-si recunoasca, accepte si confrunte propriile slabiciuni, defecte si vicii.


Thursday, March 7, 2013

Cel care ma asteapta

De cand am vazut cartea prima data pe rafturile librariei am vrut sa mi-o iau, dar m-am invartit pe langa ea cateva saptamani, pana intr-o frumoasa duminica cand eram prin Brasov si m-am hotarat sa nu o mai lungesc si sa o cumpar...si nu imi pare rau...


Trebuie sa recunosc ca nu am putut sa o las din mana...povestea m-a captivat dupa primele pagini si am trait totul la intensitate maxima pana la ultimul cuvant.

Este o lectie de viata extraordinara, o poveste de dragoste care asteapta 30 de ani pentru a se putea implini si nici atunci nu se implineste, este viata unei femei care lupta din rasputeri pentru familia ei, dar mai ales pentru copiii ei, este povestea Iranului macinat de revolutii si razboi, este povestea femeilor si cum sunt ele vazute de societatea iraniana, dar si cum percep ele viata lor...

Este o carte extraordinara care pe mine m-a incanta, care m-a facut sa plang sau sa zambesc tacit, care m-a pus pe ganduri si m-a facut sa-mi dau seama cat de norocoasa sunt eu ca pot sa-mi traiesc povestea de dragoste fara sa ma judece nimeni...

In acelasi timp...trebuie sa recunosc ca finalul nu a fost asa cum m-am asteptat eu sa fie, dar a fost unul realist, unul care sunt convinsa ca a existat si exista, nu este un final demn de basme sau de filmele hollywoodiene.

Este o carte pe care o recomand din toata inima.